Impactul divortului asupra mamei si copilului

Va prezint mai jos punctul meu de vedere despre trairea emotionala a femeii in urma unui divort, punct de vedere solicitat de revista Femeia, numarul din septembrie.

Intrebarile s-au concentrat pe trairile femeii datorita specificului revistei, dar si barbatii traiesc la fel experienta unui divort.

 

-          Care sunt "stagiile" acestei etape din viata unei femei. asa cum se spune despre pierderea unei persoane dragi sau despre oamenii care se recupereaza din dependente de alcool sau barbiturice, am inteles ca si divortul are niste "stagii" prin care treci simptomologic vorbind (negare, furie, doliu, resemnare, acceptare). Chiar exista asa ceva sau sunt numai inventii sociale?

Avand in vedere ca divortul reprezinta locul al doilea in clasamentul factorilor stresanti cu potential traumatizant, pe primul loc fiind decesul unei persoane apropiate, putem spune ca exista niste etape ale divortului asemanatoare doliului, de fapt chiar asta reprezinta divortul – o perioada de doliu.

        Aceste etape sunt:

·         negarea

·         confuzia, dezorganizarea

·         furia

·         depresia ( constientizarea pierderii )

·         acceptarea

- De ce este important pentru o persoana care trece printr-un divort si chiar dupa divort sa stea de vorba cu cineva...avizat? multa lume compara divortul cu o tragedie. Asa este sau este numai in "mintea" noastra?

Traim experientele in mod diferit. Experienta divortului este stresanta pentru majoritatea celor care o traiesc, reactiile fiind diferite ca durata si intensitate. Ceea ce pentru o persoana reprezinta o situatie stresanta, pentru o alta persoana ar putea fi o situatie traumatica. Cu alte cuvinte ceea ce pentru unii ar putea fi un stres pentru altii ar putea fi o tragedie, o trauma.

Aceste deosebiri sunt determinate de varsta, experienta, sex, viteza de reactie, incarcare preliminara prin experiente traumatice anterioare.

Trauma actioneaza mai ales la nivelul sentimentelor. Situatia traumatica rascoleste emotional intr-un mod extrem si duce la trairea unor sentimente extraordinare cu un rezultat negativ. Ce spun oamenii ca simt in aceasta situatie: ”neajutorare” , „abandon lipsit de aparare”, ”slabiciune”, ”pierderea controlului” sau ”a fi la discretia cuiva sau a ceva”.

In aceasta situatie poate aparea depresia, anxietatea, abuzul de substante, de alcool si in cazuri extreme chiar suicid sau homicid.

In acest context este foarte important ca oamenii sa stea de vorba cu cineva avizat, cu un psihoterapeut, pentru ca divortul este un factor important de risc. Terapeutul, printr-o atitudine empatica si prin acceptare pozitiva neconditionata faciliteaza exprimarea libera a emotiilor si ii poate ajuta sa se adapteze mai usor la aceasta situatie, sa gaseasca in ei resursele necesare.

Prin psihoterapie aceasta experienta poate fi integrata si acceptata ca facand parte din noi, din trecutul nostru – ”undeva in mine exista si asta”.

- In ceea ce priveste femeile care sunt in situatii disperate si le e frica/rusine/ tin prea mult la copiii ca sa divorteze, ce le recomandati?

Daca vorbim despre o situatie disperata, inseamna ca in familia respectiva exista frecvent situatii puternic stresante - conflicte, nemultumiri, violente, abuz de alcool sau de substante – toate aceste lucruri nu au cum sa nu ajunga si la copii.

Nu le faceti bine expunandu-i la astfel de lucruri, din contra, acesti copii se pot confrunta mai tarziu cu depresii si anxietate.

Recomandarea mea este ca mamele sa le asigure copiilor un mediu sigur, un mediu in care copii sa se poata dezvolta sanatos din punct de vedere psihic si afectiv. Nu uitati ca parintii sunt primele modele ale copiilor!

Sigur ca decizia divortului/separarii nu este una usoara pentru mame, pentru ca o astfel de decizie inseamna si renuntarea la „confortul” a ceva ce cunosti, inseamna schimbare si necunoscut iar asta poate genera anxietate.

In afara de asta exista niste convingeri ale mamelor pe care le aud la terapie spunand: „atunci cand te casatoresti trebuie sa o faci pentru totdeauna” , „nu pot fi o mama buna daca divortez” , „nu sunt buna de nimic pentru ca nu am fost in stare sa imi pastrez casnicia”.

Daca aceste femei reusesc sa treaca peste rigiditatea acestor convingeri, si sa descopere ca pot fi mame bune si daca sunt divortate atunci ar putea iesi mai usor din casniciile/relatiile problematice.

- In ceea ce priveste femeile cu copii, cum credeti ca este cel mai bine sa se procedeze, atunci cand cuplul este intr-un divort si dupa divort, pentru a nu afecta psihicul copiilor?

Este important ca ambii parinti sa discute cu copilul, sa i se explice situatia adecvat varstei lui, sa il asigure de toata dragostea lor, sa i se explice ca separarea lor nu are legatura cu el, ca dragostea si grija pentru el vor ramane la fel.

Un lucru foarte important si care din pacate se intampla foarte des : nu transformati copilul in arma impotriva celuilalt, nu incercati sa faceti alianta contra celuilalt parinte, nu-l jigniti in fata copilului.

O modalitate de a depasi situatia este si terapia de familie, unde copilul isi poate exprima temerile, emotiile si nemultumirile intr-un cadru securizat.

          - Care sunt cei mai buni pasi pe care ii poate o urma o femeie aflat in divort, in timpul si     dupa divort, pentru a trece peste acest aspect cu bine, atunci cand ea nu poate sa vina la un psiholog si nu are pe nimeni cu care sa vorbeasca? ce poate ea sa faca, ca sa ramana "puternica" in tot acest proces?

Dupa cum va spuneam, experientele sunt traite diferit, in consecinta si mecanismele prin care le facem fata sunt diferite.

As putea spune ca primul lucru care ar putea ajuta este acela de a iesi din tiparele de gandire rigide de genul: „nu sunt buna de nimic daca nu am fost in stare sa imi pastrez casnicia” , „nu merit sa fiu iubita”, „pe mine nu o sa ma iubeasca nimeni niciodata” , etc.

Putem anticipa sau recunoaste ce este acceptabil pentru noi insine si pentru altii si putem lua decizii fara sa deformama sau sa negam experienta avuta.Ne putem schimba judecatile si valorile potrivit propriei noastre experiente.

Ar fi de ajutor si sa se gandeasca ca din orice experienta avem ceva de invatat, chiar si din experientele neplacute. Aflam ceva despre noi: cum reactionam in anumite situatii, ce ne-a placut, ce nu ne-a placut , ce nu am vrea sa mai repetam. Tinand cont de lucrurile acestea pe viitor putem face o alegere mai potrivita pentru noi.

Scrie un comentariu


* Toate campurile sunt obligatorii.



Grupuri de dezvoltare personala

Grupuri de suport

Informatii

Copii si adolescenti

Cuplu

Trauma

Ganduri in culori

Cum facem fata doliului